Căpușele sunt acarieni hematofagi (se hrănesc cu sânge), ectoparaziți (parazitează la exteriorul organismului) întâlniți la mai multe specii de animale, dar și la om. Parazitismul este intermitent, perioada de viață liberă - care uneori se poate extinde pe durata mai multor luni - alternează cu perioade de parazitism în care căpușele se hrănesc cu sângele animalelor pe care le parazitează. Hrănirea este obligatorie pentru supraviețuire, dar și pentru reproducere, însă o mare parte din viață căpușele o petrec pe sol, perioadele cu umiditate și căldură (primăvara și toamna) fiind propice dezvoltării lor.

Schimbările climatice din ultima perioadă au avut o influență pozitivă asupra evoluției căpușelor, vegetația abundentă, temperaturile crescute și iernile blânde au contribuit la creșterea numerică a acestui parazit în țara noastră.

Infestarea animalelor de companie cu căpușe are loc în momentul în care acestea ajung în zonele cu vegetație abundentă și tufișuri sau pe terenurile necultivate.

În condițiile țării noastre, de obicei, genurile de căpușe întâlnite la animalele de companie sunt: Ixodes, Dermacentor și Rhipicephalus însă și alte genuri întâlnite pe alte specii de animale se pot atașa și hrăni pe câini și pisici. Zonele de atașare cele mai frecvente sunt cele cu piele fină cum ar fi regiunea abdominală inferioară, regiunea urechii, regiunea gâtului dar și alte regiuni corporale dependent de locul inițial de prindere. În prima fază a atașării de gazdă porțiunea anterioară (rostrumul) a căpușei este introdusă parțial în piele după care are loc secreția unei substanțe de fixare. Rostrumul este format din trei părți: un hipostom, două chelicere și doi palpi (după cum poate fi observat în figura atașată – imagine realizată prin microscopie electronică), componente cu ajutorul cărora secționează pielea și consumă sânge. Hrănirea la căpușe are loc pe durata a mai multe zile dependent de specie și stadiu evolutiv.

În ciclul de viață al căpușelor sunt întâlnite stadiile de ou – depus de femelă după hrănirea cu sânge, larvă – care este hexapodă (are trei perechi de picioare) și se hrănește în special pe animale mici, nimfă și adult. Fiecare din stadiile enumerate are nevoie să se hrănească pentru a evolua în următorul stadiu. Femelele depun aproximativ de la 1000 până la 5000 de ouă în locuri ferite de razele solare și, după câteva săptămâni, din ouă vor ieși larvele care încep să caute o gazdă pentru hrănire. După hrănire trec în stadiul de nimfă și apoi adult. Acest ciclu de viață poate avea loc pe o durată mare de timp – uneori chiar ani existând și posibilitatea de inactivitate – diapauză – în cazul condițiilor neprielnice de temperatură și umiditate. Dimensiunea căpușelor poate fi variabilă în funcție de stadiul de hrănire dar și de stadiul evolutiv, gen și specie (în imaginea atașată pot fi observate trei femele și un mascul din genul Dermacentor în stadii diferite ale hrănirii).

Dintre artropodele hematofage căpușele au fost asociate cel mai frecvent cu transmiterea unor agenți patogeni bacterieni, parazitari sau virali. În ultimii ani, în Europa, dar și în România bolile transmise de căpușe au devenit o problemă serioasă care nu poate fi neglijată de proprietarii animalelor de companie. Acțiunea patogenă asupra animalului este în primul rând mecanică și iritativă, în momentul hrănirii lezându-se pielea și unele capilare de sânge. În număr mare căpușele femele pot consuma cantități importante se sânge pe durata celor 5 – 7 zile de hrănire, mai ales la animalele de talie mică și la pui. Saliva căpușei conține substanțe anticoagulante și cu efect anestezic, care, inoculate la locul de atașare, permit acarianului să se hrănească. Nu este de neglijat nici acțiunea toxică, iritativă dar și inoculatoare. La animalele de companie pot fi inoculate în organism în timpul hrănirii o varietate mare de patogeni cum ar fi cele din genurile Babesia, Ehrlichia, Anaplasma, Borrelia sau Hepatozoon.

Babesioza, cea mai răspândită boală transmisă de căpușe la câine, este produsă în România de Babesia canis și Babesia vogeli (două specii de dimensiuni mari) precum și de Babesia gibsoni (o specie de dimensiuni mici). Acest protozoar este transmis în momentul hrănirii (la câteva zile după atașare) și după inoculare se multiplică rapid în eritrocitele gazdei producând distrugerea acestora. Ca urmare, animalul va prezenta febră, anemie și colorarea în roșu-maroniu a urinei. În acest caz prezentarea de urgență la medicul veterinar este obligatorie iar diagnosticul și tratamentul precoce au o importanță majoră. Animalul netratat își poate pierde viața în câteva zile de la debutul bolii. Babesioza este transmisă de căpușele din genurile Dermacentor și Rhipicephalus prezente mai ales în parcuri și zone frecventate de câini. https://en.wikipedia.org/wiki/Lyme_disease

Un alt patogen transmis de căpușe este Borrelia burgdorferi, agentul etiologic al bolii Lyme sau boreliozei. Boala produce febră, apatie, eritem specific – eritem migrator – vizibil la animalele cu pielea de culoare deschisă și la om (foto) dar și o mulțime de alte semne clinice nespecifice fiind numită și "boala cu o mie de fețe". Această boală este transmisă de căpușele din genul Ixodes, mai frecvente în zonele împădurite și cu vegetație abundentă.

Alte boli, mai puțin frecvente dar la fel de grave sunt hepatozoonoza transmisă de căpușa Rhipicephalus sanguineus și anaplasmoza și ehrlichioza transmise de Ixodes ricinus și Rhipicephalus sanguineus.

Îndepărtarea căpușelor de pe corpul animalelor de companie reprezintă o urgență, fiind necesară pentru prevenirea transmiterii agenților patogeni din căpușă în corpul animalelor. Cu cât căpușa este îndepărtată mai rapid de la atașare scad șansele de transmitere a bolilor.

Deparazitarea periodică a animalelor reprezintă o măsură preventivă importantă pentru evitarea parazitismului cu căpușe și a agenților patogeni transmiși de acestea.

Asist. Univ. Dr. Imre Mirela

Departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare

Facultatea de Medicină Veterinară Timișoara

Complicațiile postoperatorii posibile în ovariectomie și ovariohisterectomie:

v Seromul postoperator este iatrogen, produs de intervenția chirurgicală traumatizantă. Este steril dar oferă condiții favorabile infectării. Prevenirea sa se face prin pansamente compresive sau prin drenajul parietal care nu lasă să se acumuleze seromul.

v  Supurația plăgii operatorii survine în urma nerespectării măsurilor de asepsie și antisepsie operatorie și/sau menținerii femelei în condiții de igienă necorespunzătoare. Tratamentul constă în drenarea colecțiilor, antisepsie locală masivă, repetată și administrarea de antibiotice pe cale generală. Supurațiile plăgilor cu germeni aerobi reprezintă infecțiile cele mai frecvente ale plăgilor chirurgicale. Primul timp al supurației este contaminarea plăgii, iar al doilea timp este infecția manifestată, cu particularitățile și morbiditatea respectivă.

v  Eventrația reprezintă pasajul unor organe din cavitatea peritoneală (epiploon, intestin subțire, colon), printr-un orificiu câștigat cu ocazia unui traumatism abdominal consecutiv intervenției chirurgicale. Eventrațiile postoperatorii (circa 95 % din totalul eventrațiilor) rezultă dintr-un defect de cicatrizare la nivelul structurilor musculare și aponevrotice care sunt resuturate la finalul intervențiilor.

v  Peritonita reprezintă un proces inflamator al membranei seroase a cavității abdominale. Vătămarea cavității peritoneale duce la inflamație, caracterizată prin vasodilatație, infiltrație celulară, stimularea fibrelor nervoase și formarea de adeziuni. Fluidoterapia este obligatorie pentru refacerea echilibrului hemodinamic și electrolitic. Se identifică durere abdominală, vomitare, hipotensiune, șoc, tahicardie, febră. Lichidul abdominal se drenează și se administrează ampicilină, gentamicină și analgezic. Se poate administra pacientului enrofloxacină.

v  Chiștii mezoovarului și/sau mezosalpinxului apar în urma ligaturii cu fire neresorbabile. Prin iritația locală produsă determină călduri false. Preventiv, se recomandă ca ovariectomia să fie însoțită de extirparea bursei ovariene și a mezosalpinxului. Tratamentul constă în celiotomie și extirparea chiștilor.  

v  Sindromul ovarului remanent se referă la semnele clinice care indică prezența țesutului ovarian funcțional la o femelă sterilizată reproductiv. Nu este o stare patologică, ci o complicație a ovariohisterectomiei. Apare atunci când o mică porțiune din țesutul ovarian rămâne neextirpată, se revascularizează și devine funcțională. Se observă manifestări de estru recurent, concretizat prin tumefierea vulvei și poziție de montă, ulterior ovariohisterectomiei. Se recurge de obicei la o laparatomie exploratorie pentru a găsi și înlătura ovarul remanent. Laparatomia constă într-o operație chirurgicală de deschidere a peretelui abdominal.

Riscurile contracepției chimice sunt reprezentate de apariţia chisturilor ovarieni şi a piometrului. Reimplantarea se face la fiecare 5-6 luni.

Avantajul este constituit de administrarea facilă a implantului.

Imunocontracepţia la căţea cu zona pelucida porcină se bazează pe faptul că zona pelucida este un slab alloantigen, dar este puternic xenoantigen, obţinându-se un răspuns antigenic consistent atunci când se foloseşte zona pelucida provenind de la o specie pentru a imuniza altă specie. Anticorpii antizonă xenogenici interacţionează cu zona pelucida a acelor specii la care anticorpii au fost produşi, generând infertilitate.

Se efectuează 3-6 imunizări, repetate la diferite intervale de timp (ex. 7 sau 21 de zile). Durata efectului contraceptiv în cazul imunizării active depinde în primul rând de nivelul anticorpilor în ser şi lichidul folicular sau, de durata dispariţiei de pe ovar a ovocitelor căptuşite cu anticorpi, în cazul imunizării pasive. Efectul contraceptiv dispare după scăderea titrurilor de anticorpi sau după ce ovocitele căptuşite dispar de pe ovar, fie prin ovulaţie, fie prin atrezie.

Accidentele operatorii care pot surveni în cazul ovariectomiei și ovariohisterectomiei sunt:

v  Sincopa: pierderea bruscă și completă a conștienței, cu o stare de moarte aparentă datorată încetării momentane a funcțiilor cerebrale prin întreruperea fluxului sangvin arterial la nivelul creierului.

v  Decolarea peritoneului: este rezultatul efectuării incorecte a perforării peritoneului, fapt ce predispune la eventrații. Când la perforarea peritoneului se întâmpină rezistență, pentru a preveni decolarea, se recomandă efectuarea cu o pensă a unui pliu peritoneal în care se face o butonieră cu foarfeca. Tratamentul decolării peritoneale constă în sutura în surjet a breșei peritoneului cu fir resorbabil.

v  Perforarea intestinului: apare ca urmare a secționării sau perforării brutale, nedozate, a peritoneului. Poluarea cu materii fecale a cavității abdominale expune animalul la riscul instalării unei peritonite grave. Tratamentul constă în lavajul cavității peritoneale și enterorafia perforatiei.

v  Ruperea cornului uterin și deșirarea mezoovarului și/sau ligamentului larg se tratează prin lărgirea breșei abdominale, ligatura arterelor și venelor ovariene și uterine, aplicarea unei suturi endoversate pe bontul restant de corn uterin.

v  Hipotermia afectează animalele tinere și poate fi deosebit de gravă. Se reglează temperatura animalului în timpul cel mai scurt posibil, folosind patură electrică, sticle cu apă fierbinte, pătură, aer cald și se încearcă grăbirea intervenției și trezirea pacientului. Pentru aceasta este utilă administrarea anestezicelor pentru care există antagoniști.

v  Hipoglicemie apare la tineretul care este ținut la regim mai mult de două ore înainte de intervenția chirurgicală. Se aplică un sirop pe mucoasa cavității orale și se administrează antagoniști ai anestezicului. Animalul se hrănește la 30 de minute după trezirea din anestezie.

v  Hemoragia internă survine din:  

Ø  manipularea greșită a colpotomului soldată cu lezarea aortei abdominale;

Ø  tracțiuni exagerate ale ovarului cu ruperea vaselor ovariene conținute de mezoovar;

Ø  aplicarea greșită sau insuficientă a penselor de castrare (ovariotoame) sau a ecrasorului;

Ø  deraparea ligaturilor sau desprinderea lor prin deșirarea mezoovarului.

Tratamentul constă în reintervenție precoce, cu asigurarea hemostazei și compensare volumică. Hemoragiile aortei abdominale sunt extrem de grave.

Beneficiile ovariohisterectomiei:

ü  rezolvă problema suprapopulării

ü  femela este scutită de a mai fi hăituită, montată, de a purta sarcini de două ori pe an câte două luni, de a făta și alăpta

ü  protejează atât femelele, cât și masculii de diseminarea bolilor venerice transmisibile (tumora Sticker)

ü  protejează femela de: formarea piometrului, a chisturilor foliculare, a tumorilor mamare, de producerea prolapsului uterin și vaginal, de hiperplazia vaginală, de vaginite, distocii, sarcini false, hipertrofie mamară la feline, mastite, metrite, sindromul ovarului remanent

ü  dacă femela este sterilizată reproductiv prin ovariectomie sau ovariohisterectomie înainte de primul estru se reduce riscul apariției neoplaziei mamare la 0,5% din riscul prezent la femelele intacte; intervenția după primul estru reduce acest risc la 8%, în timp ce înlăturarea ovarelor după atingerea maturității nu reduce deloc acest risc

ü  este împiedicată transmiterea anomaliilor genetice generațiilor viitoare

ü  pe lângă toate cele de mai sus, o femelă sterilizată reproductiv prin ovariohisterectomie este protejată, pentru tot restul vieții sale, față de o serie de stări patologice cunoscute ca gestoze; aceste gestoze enumeră: edemul de gestație, durerile premature, hemoragia uterină (metroragia), paraplegia antepartum, modificări în așezarea uterului gestant, torsiunea uterină, hernia uterului gestant (histerocelul), ruptura peretelui uterin, gestația extrauterină

ü  lipsa estrului va elimina motivul pentru care se formează haite de masculi în jurul femelei, cauzând uneori teamă în rândul populației.

Contracepția constă în totalitatea metodelor folosite pentru evitarea gestațiilor nedorite și se poate realiza prin următoarele metode:

1.      Chirurgicale:

Ø  ovariohisterectomie

Ø  ovariectomie

Ø  histerectomie

Ø  salpingectomie

Ø  ligaturarea oviductului

Ø  orhidectomie

Ø  angiotripsia atrofiantă

2.      Fizice: aplicarea unui dispozitiv intravaginal

3.      Chimice:

Ø  administrarea de progestageni sau androgeni pentru prevenirea estrului

Ø  administrarea de progestageni pentru supresia estrului

Ø  administrarea de estrogeni sau progestageni pentru prevenirea implantării

4.      Iradiere prin expunere la raze X

5.      Imunologice:

Ø  imunizare hormonală

Ø  vaccin antizona pelucida

Ovariohisterectomia este procedura chirurgicală abdominală cel mai frecvent practicată. Aceasta se cere cu precădere în scopul sterilizării reproductive selective, dar este indicată și în multe situații patologice ale tractului reproductiv femel. Pe lângă aceasta se mai recurge si la ovariectomie, tot ca metodă definitivă de sterilizare reproductivă. Prin ovariohisterectomie se înlătură chirurgical ovarele și uterul. Ovariectomia presupune înlăturarea numai a ovarelor.

Ovariohisterectomia constă în:

" incizarea pielii pe linia alba, sub ombilic

" incizarea peretelui abdominal pentru asigurarea accesului la cavitatea abdominală

" localizarea unui corn uterin și a ovarului de pe aceeași parte, mergând cranial pe linia cornului uterin

" suturarea vaselor de sânge și înlăturarea ovarului, a cornului uterin, împreună cu tubul falopian

" verificarea suturii și eliberarea în abdomen a capătului suturat

" urmărirea cornului uterin până la corpul uterin și exteriorizarea celuilalt corn uterin, unde se repetă operațiunea

" exteriorizarea și suturarea corpului uterin, urmată de secționarea înainte de cervix, verificarea sângerării și eliberarea capătului suturat înapoi în cavitatea abdominală

" închiderea peretelui abdominal utilizând material resorbabil

" închiderea straturilor subcutanat și cutanat

Sterilizarea reproductivă timpurie (early age neutering, juvenile spay/neuter) se referă la femelele și masculii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 săptămâni. Studiile au demonstrat o bună tolerare a anesteziei, o recuperare rapidă și o scădere a incidenței complicațiilor intra și postoperatorii. Adăposturile organizațiilor caritabile au fost primele care au sterilizat reproductiv tineretul canin și felin, datorită faptului că noii proprietari nu reveneau cu animalul pentru operație, cu toate că au fost atent selectați și există contracte care îi obligă la aceasta. Pentru a se asigura că animalele care le trec pragul nu se vor reproduce vreodată, medicii veterinari ai acestor organizații au dezvoltat practici rapide și sigure, aplicabile tineretului.